Plenul Parlamentului a decis, marţi, numirea Monicăi Gubernat în funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional al Audiovizualului. S-au înregistrat 233 de voturi „pentru” şi 4 „contra”. Votul a fost secret cu buletine, relatează Agerpres.
Parlamentarii USR şi cei neafiliaţi aparţinând partidului Forţa Dreptei şi REPER nu au participat la vot.
Gubernat a fost propusă pentru această funcţie de CNA în şedinţa din 19 ianuarie 2023. Maria Monica Gubernat a fost numită de Parlament membru al CNA în data de 14 noiembrie 2018, pentru un mandat de 6 ani, începând cu data de 20 decembrie 2018.
G4Media a arătat în noiembrie 2021, cum PSD și PNL au convenit să o reinstaleze la șefia Consiliului Național al Audiovizualului pe Monica Gubernat, care fusese demisă din funcție în iulie de coaliția PNL – USR. Sub șefia lui Gubernat, CNA s-a remarcat prin lipsa de reacție față de derapajele de la principalele televiziuni.
Pentru a o putea reinstala pe Monica Gubernat ca președinte al CNA a fost nevoie de modificarea Legii de funcționare a instituției, care prevedea clar că un președinte demis nu mai poate ocupa funcția. Articolul 20, alineatul 6: Fostul președinte demis nu mai poate fi reales în funcție până la expirarea mandatului.